Legămîntul cu opera este o chemare interioară a fiinţei umane, în special a tînărului dornic de orizonturi spirituale.

LEGAMANT
Lui Mihai Eminescu
Stiu: candva, la miez de noapte,
Ori la rasarit de Soare,
Stinge-mi-s-or ochii mie
Tot deasupra cartii Sale.
Am s-ajung atunce, poate,
La mijlocul ei aproape.
Ci sa nu inchideti cartea
Ca pe recile-mi pleoape.
S-o lasati asa deschisa,
Ca baiatul meu ori fata
Sa citeasca mai departe
Ce n-a reusit nici tata.
Iar de n-au s-auza dansii
Al stravechii slove bucium,
Asezati-mi-o ca perna
Cu toti codrii ei in zbucium.


Autor: Grigore Vieru


"A scrie nu înseamnă a avea <idei originale>, ci a face să intre în vibraţie coarda care eşti. <Ideile> nu fac doi bani dacă nu sunt efectul final al corzii vibrînde." (G.Liiceanu)
În acest context, Grigore Vieru în creaţia sa a ştiut să transmită cititoului valoarea sa spirituală, ideile sale indispensabile vieţii umane, atingîndu-ne cele mai sensibile coarde ale sufletului.
O podoabă de mult preţ o constituie "Legămîntul", care reprezintă, în fond, o rugăminte sufletească, o confesiune a poetului, un testament spiritual lăsat urmaşilor.
Prin fiecare vers al poeziei, poetul îşi exprimă veneraţia nemărginită exprimată faţă de geniul nostru, poetul numărul unu-Mihai Eminescu.
"Legămint" este o vărsare firească a sentimentelor sacre născute în inima poetului tînăr, primită zestre de la poetul înaintaş, dar împletită cu dorinţa de a o lăsa moştenire fiului sau fiicei.
Un alt aspect foarte notoriu în "Legămînt", este dorinţa tînărului poet de a cuceri noi orizonturi spirituale, de a găsi calea spre inima cititorului,de a-i schimba felul de a fi, de a gîndi, de a percepe lucrurile. Dar, foarte important, de a introduce idei novatorii, nemaiîntîlnite în literatură pînă la el. Un poet cu suflet tînăr, plin de zbucium şi noi revelaţii, un suflet care mai bate cu îndrăzneală la poarta literaturii-acesta e marele nostru poet; poet al dragostei de mamă,de ţară, de neam. Şi nu în zadar vorbesc la prezent că, deşi a plecat de printre noi, ne veghează de acolo, de sus, ne îndeamnă să-l iubim pe Eminescu, să ne iubim tot ce avem mai sacru pe acest pămînt: Mamă, Patrie, Limbă. Vieru este legămîntul dintre trecut, prezent şi viitor. El este nemurirea, el este veşnicia, el este POETUL!

E toamnă în sufletul meu..

Iată că a sosit şi toamna..
Deja mă simt învăluită in mirosul ei.. miros de frunze arse, miros de gutui, prospeţime de după ploaie.
Ador acele zile de toamnă ploioase cînd poţi să stai acasă la călduţ, să priveşti pe geam servind ceaşca de cafea cum sute de umbrele dansează pe stradă.. Această imagine mereu mă face să ma simt ca un spectator de teatru ce priveşte scene reale din viaţă.
Ador şi cerul cu norii săi plumburii, goliciunea copacilor, covorul de frunze, dimineţile răcoroase..
Imi place şi acea monotonie a toamnei, tristeţea ei. Imi place modul în care ea mă îmbrăţişează, mă copleşeşte cu noi emoţii şi trăiri.

De cîte ori moare un african bătrîn, e ca şi cum ar arde o bibliotecă întreagă

Înţelepciunea stă la baza vieţii omeneşti. Aceasta nu se tansmite prin ereditate, ea se cîştigă în timp, prin muncă asiduă, prin studiere continuă,prin diversitatea experienţelor trăite in viaţă. 

Aşa cum spune Montaigne-,,Chiar dacă am putea fi savanţi prin ştiinţa altuia, cel puţin înţelepţi nu putem fi decît prin propria noastră înţelepciune".

Inteligenţa nu este un accesoriu cu care să te mîndreşti, ea sclipeşte şi se arată singură.
Este deja dovedit că chiar şi un oarecare bătrîn neştiutor de carte, poate fi cu mult mai înţelept decît acei care se pretind a fi filozofi.

Aceasta este valabil şi pentru proverbul ,,De cîte ori moare un african bătrîn e ca şi cum ar arde o bibliotecă întreagă" , deoarece un bătrîn african prin înţelepciunea sa,prin experienţa acumulată pe parcursul vieţii, prin situaţiile diverse pe care le-a trăit, prin concepţiile sale poate fi echivalentul unei întregi biblioteci şi atunci cînd acesta moare, nu mai are posibilitatea să redea cunoştinţele sale pe viu, prin puterea argumentelor aduse, iar povara anilor fiind o dovadă a acestor momente trăite.

Cîtă nevoie am de asemenea oameni! Profunzi, spirituali, echilibraţi, cu o mare capacitate de înţelegere şi de cuprindere, care să mă ajute să înţeleg ce se întîmplă cu mine insămi. Oameni în care să cred, oameni care să-mi dea speranţă prin propria lor existenţă.

Mi-i dor să cunosc un inteligent...

Ca să fac o tangenţă între proverb şi artă, aş putea spune că în teatru e la fel : atunci cînd moare un spectator arde o memorie a teatrului, pentru că teatrul, în sensul spectatorului aparţine culturii orale, iar înţelepciunea unui om aparţine eternităţii.

Mama...

Mama-cel mai înalţător cuvînt,cel dintîi..
Pînă şi rostirea acestuia ne invăluie intr-un sentintiment de dragoste, de caldura.
Probabil, fiecare îşi vede mama in modul său, fiecare trăieşte diferite emoţii atunci cînd se gindeşte la ea-fiinţa ce i-a dat viaţă.
Pentru mine mama este începutul, este speranţa, este visul... O ţin minte mereu împărtăşindu-mi bucuriile, tristeţile, grijile; mereu cu zîmbetul pe buze şi cu braţele larg deschise. Cine nu a stat în braţele mamei sale chiar fiind măricel, cine nu a rugat mînuţele ei să îl mîngîie, cine nu a privit acea burtică şi a sărutat-o ştiind că chiar de acolo a inceput dragostea mamei pentru el, chiar de acolo ea a început sa îl protejeze, sa îl înveţe ce e bine şi ce e rau; să îi vorbească şi să se bucure atunci cînd copilul ei i-a dat de ştire că o aude prin simpla mişcare a picioruşului...?
Cine altcineva dacă nu mama, te sună dupa fiecare pauză să te întrebe ce notă ai luat, cine altcineva se trezeşte înaintea ta pentru a-ţi pregăti micul dejun, cine altcineva îţi calcă hăinuţele atingînd fiece nasture,savurînd parfumul copilaşului ei, cine dacă nu mama îţi gaseşte mii şi mii de cuvinte de alint "puişorul mamei" , "păpuşica mămicăi" =))) , cine altcineva îţi săruta mînuţele atunci cînd te loveşti şi îţi promite că pupicul ei magic îţi va lua durerea? Numai ea, mămica. Numai ea..
Preţuieşte-o acum! Bucur-o in fiecare clipă! Răsplăteşte-i munca şi nopţile nedormite, demonstrează-i cît de mult o iubeşti! Nu comite greşeala tipică, profită la maxim de timpul pe care-l petreci cu ea! Odată ce-ţi vei lua zborul, odata ce vei incepe crunta confruntare cu viaţa, fii sigur că ţi se va face dor de zîmbetul ei, de dragoste, căldură, ţi se va face dor chiar şi de acele ore de morală...
Grăbeştete s-o îmbrăţişezi acum!..Fă-o fericita!