De cîte ori moare un african bătrîn, e ca şi cum ar arde o bibliotecă întreagă

Înţelepciunea stă la baza vieţii omeneşti. Aceasta nu se tansmite prin ereditate, ea se cîştigă în timp, prin muncă asiduă, prin studiere continuă,prin diversitatea experienţelor trăite in viaţă. 

Aşa cum spune Montaigne-,,Chiar dacă am putea fi savanţi prin ştiinţa altuia, cel puţin înţelepţi nu putem fi decît prin propria noastră înţelepciune".

Inteligenţa nu este un accesoriu cu care să te mîndreşti, ea sclipeşte şi se arată singură.
Este deja dovedit că chiar şi un oarecare bătrîn neştiutor de carte, poate fi cu mult mai înţelept decît acei care se pretind a fi filozofi.

Aceasta este valabil şi pentru proverbul ,,De cîte ori moare un african bătrîn e ca şi cum ar arde o bibliotecă întreagă" , deoarece un bătrîn african prin înţelepciunea sa,prin experienţa acumulată pe parcursul vieţii, prin situaţiile diverse pe care le-a trăit, prin concepţiile sale poate fi echivalentul unei întregi biblioteci şi atunci cînd acesta moare, nu mai are posibilitatea să redea cunoştinţele sale pe viu, prin puterea argumentelor aduse, iar povara anilor fiind o dovadă a acestor momente trăite.

Cîtă nevoie am de asemenea oameni! Profunzi, spirituali, echilibraţi, cu o mare capacitate de înţelegere şi de cuprindere, care să mă ajute să înţeleg ce se întîmplă cu mine insămi. Oameni în care să cred, oameni care să-mi dea speranţă prin propria lor existenţă.

Mi-i dor să cunosc un inteligent...

Ca să fac o tangenţă între proverb şi artă, aş putea spune că în teatru e la fel : atunci cînd moare un spectator arde o memorie a teatrului, pentru că teatrul, în sensul spectatorului aparţine culturii orale, iar înţelepciunea unui om aparţine eternităţii.